Reverie

Fiecare parte din sufletul meu vibreaza in nestiinta ingenuitatii sale. Cuvintele s-au transformat in emotii, iar sunetul ne acapareaza respiratia. Nu a mai ramas nimic din acea fiinta cumpatata. Acum, el a transformat-o intr-o complicitate absurda. Daca un simplu cuvant ii poate innebuni ratiunea, oare ce poate face un acord de chitara? Credinta in divinitatea ochilor sai se amplifica. Chiar daca varsta omoara traditionalul, ramane speranta. Poate ca doar euforia creeaza prietenia. Suflet- spulberand ramasitele Nirvanei. In actiunea aceasta desarta nu ramane decat puritatea clipei. Aparatul de fotografiat blocheaza fiecare moment in eternitatea sa.

Dreptul la fericire

Fericirea- ce sentiment profund si sincer, dar totusi atat de complex si greu de inteles. Putem sa-l cautam ani de zile fara sa-i gasim vreo umbra sau cu o simpla privire putem simti ceea ce fericirea, de fapt, este.

Orice om are dreptul sa-si traiasca fericirea, chiar daca acea fericire pare uneori dureroasa sau cruda. Fericirea nu reprezinta doar zambete si rasete. Ea naste fiecare particula din inauntrul nostru si o creste asa cum poate. Noi ne impotrivim, dar ea ne acapareaza fiecare centimetru patrat din suflet. Uneori, refuzam sa credem ca ea exista, dar tot ce trebuie sa facem e sa aruncam o privire si sa vedem fericirea care ne inconjoara la tot pasul. O simpla frunza poate insemna fericirea suprema, sau un zambet aratat la momentul potrivit sau doar o adiera de vant ce ne mangaie chipul.

De ce oare se foloseste aceasta sintagma ` dreptul la fericire`? Fericirea nu e un drept, e o realitate,o insusire, e ceea ce ne defineste ca persoana. O realitate pe care o avem din nastere, cu care crestem,care ne formeaza. Noi o detinem si putem face ce dorim din ea. Putem sa o acceptam si sa o intensificam in noi sau putem, mult mai usor, sa ne prefacem ca ea nu exista si ca e doar o inchipuirea a imaginatiei.
Fiecare clipa a vietii noastre este inconjurata de trairi mai mult sau mai putin bune, dar in final, ceea ce conteaza cel mai mult este daca am avut rabdarea si emotia necesara ca sa simtim fiecare gram de fericire si libertate care ne urmeaza sufletele. Asadar, trebuie sa ne oprim pentru cateva secunde din rutina ce ne distruge si sa privim aerul ce transporta milioane de momente fericite, triste si multe amintiri.

Intr-un final, vom realiza ca fericirea este pretutindeni, nu trebuie decat sa ne deschidem bine ochii si sufletele in intamplinarea sa.

Vulgaritate

Vulgaritatea nu ne naste, ci ne intretine. Ne alimenteaza emotiile si gandurile. Ne face sa nu ne lasam prada fiecarui element chimic ce ne apare in cale. Cuvantul nu inseamna rautate, ci doar dorinta suprema de mascare a sentimentelor. Unde am lasat sa se piarda spatiul nu vom gasi niciodata dublul. Si intotdeauna vom gasi minusul in plus. Dar ce mai conteaza atunci cand le avem pe amandoua ? Trebuie doar sa nu ne pierdem in ceata noptii. Vulgaritate, ce sentiment profund!

Pentru Cluj, pentru Romania

Si uite ca pe 25 septembrie nu am stat nici pe blog, nici pe facebook, ci am participat la curatenia nationala( campania `Let`s do it, Romania` ).

Ne-am adunat si noi vreo 8 si la ora 9 si cateva minute eram la Iulius Mall, punctul de intalnire. Ne-am luat manusile si sacii de gunoi si am pornit spre Faget. In jurul ore 10 ne-am pus pe treaba si am inceput veseli si energici sa strangem gunoaiele. Padurea Faget nu prea semana cu o padure, ci mai degraba cu o groapa de gunoi. Am gasit de la obisnuitele pet-uri la Wc-uri si covoare. Trist!
Am stans multi saci, nici nu mai stiu numarul. Un lucru bun este ca sacii nu au fost lasati pe marginea drumului, ci mai multe masini de la Rosal au trecut si i-au luat. Chiar daca noi am sortat gunoiul, nu stim daca si ei vor face la fel.
Noi,totusi, suntem impliniti si fericiti, deoarece cu un minim de efort am reusit sa facem o mica particica din Romania mai curata.

LET`S DO IT, ROMANIA!

Liga Campionilor(2)

CFR 1907 Cluj 2-1 Fc Basel (Rada, Traore/Stocker)

Urgenta

Buna dimineata! Ce frumoasa-i viata!

Anotimp

Nu mi-e dor de frunze si de trista lor culoare. Mi-e dor de albul cel neschimbat care pare mai mereu vesnic si nemuritor... Atunci cand pasim nu mai tinem cont de culoarea aerului plutitor care misuna incet pe langa copacii fara vlaga. Incepem sa nu mai observam detaliile si ne lasam pierduti in namolul zilei. Unde suntem nu conteaza, unde vrem sa ajungem nu conteaza. Se crede doar in invizibilitate. Lasam soarele sa fure tot ce ne-a mai ramas din suflet si nu mai citim printre razele sale. Nu mai simtim, nu mai vedem, nu mai credem.

De ce mereu ajungem sa fim indiferenti fata de putinele frumuseti care ne-au mai ramas? Am uitat sa adoram culoarea si magia ei.

Mi-e dor de iarna.

Liga Campionilor

Grupa E : Bayern Munchen,AS Roma,FC Basel, CFR 1907 CLUJ
Iar batem pe Roma...

Urme

Si eu am lasat urme in altii, doar ca sa pot, mai tarziu, sa gasesc drumul inapoi...

Mai am o singura intrebare: Oare?

Timpul ne face sa uitam secretele fericirii supreme. Atunci cand raman doar privirile, totul cade intr-o nesiguranta orbitoare, care incerca doar sa patrunda in adancul vesnic al zambetelor. Pacat ca raman doar intrebarile...intrebarile care par fara de raspuns, desi totul pare, la un moment dat, atat de clar si infricosator.

Si atunci cand nu mai stim ce sa distrugem, punem o intrebare care sa acopera linistea oarba care s-a depus printre noi.

De ce incercam sa calatorim in timp, cand prezentul e atat de fascinant?
Oare unde am ajuns?
In infinit?

Azi NU

The Jack

Zi de zi ne intalnim cu fel de fel de idei complicate care ne fac sa luptam contra lor, contra tuturor imaginilor si privirilor. Incercam sa descoperim fiecare parte din intreg, fiecare zambet si emotie. Respiratia inceteaza sa se mai miste si fumul acopera sperantele. Ne face sa parem atat de dificili.

Iar intr-un final ajungem sa ne pierdem in magie si in satisfactia inteligentei. Norocul lasa cuvintele sa moara fara nici un resentiment.

Inchidem ochii si continuam viitorul.

Fête

Source de la photo: Georgy

CFR 2010

Inca o data am dovedit ca indiferent de rezultate, comentarii rautacioase si frustrate am reusit sa devenim, din nou, campionii fotbalului romanesc. Chiar daca drumul a fost lung si plin de obstacole, doar speranta si curajul ne-au tinut in joc si ne-au protejat de cuvintele celor care sunt prea buni ca sa fie buni. Am reusit sa aratam ca nu exista doar noroc, ci si talent, daruire.

Acum incepe o alta etapa din viata nostra. O etapa mare, bogata si plina de faima. Am ajuns in Liga Campionilor si asteptam ca pe aeroportul din Cluj sa aterizeze echipe cu nume mari. Barcelona, Manchester United, poate Chelsea si Roma din nou. Dar, defapt, oricine ajung in LC are un nume mare, nu?

Acum inchidem ochii si trimitem zambete ironice!




Foto: CFRmania.ro

Natura

Nimic nu piere in natura, ci numai legaturile lucrurilor se schimba, numai formele se muta; toate se rotesc intr-un cerc vesnic. Elementele raman tot aceleasi. ( George Baritiu )

Si undeva...

Si undeva, printre cuvinte

Ne-ascundem uneori,

Fugind secundele-nainte

Invaluindu-ne-n culori.

Incercam sa depasim fiecare secunda din viata, ascunzandu-ne in nepasare, dorind mereu sa aratam doar partea puternica si vesnica din noi. Tratam cu ironie fiecare cuvant adresat oamenilor din jurul nostru. Pentru ca in acel moment ei sunt doar oameni; nu prieteni, nu familie. Lasam frustrarea sa iasa din noi, tratand dreptatea cu negativism.

Si, uneori, incercam sa fim ceea ce nu suntem. Incercam sa fim mai tineri, mai inteligenti, mai rezistenti. Si ne agatam de orice lucruri marunte, pe care le intalnim, ca sa parem asa. Uneori exageram, uneori eforturile noastre sunt aproape invizibile, dar intr-un final realizam unde ne aflam defapt. La granita dintre probabilitate si posibilitate; violenta si intensitate; adevar si credinta.

Si cand credem ca nu se poate mai rau, totul se termina cu bine. Sau chestia asta e doar in povesti? E viata noastra de zi cu zi o poveste? NU!

Nimic nu mai e poveste. A murit totul, demult, cand au murit si sufletele noastre.

Luni, marti sau joi

Nu stiu unde ne-am pierdut. Poate printre lucruri straine, ciudate, nemaivazute sau poate tot in aceeasi rutina plictisitoare. Sau poate suntem prea departe de inteligenta vantului si superioritatea norilor. Ne-am lasat ascunsi de tot ce inseamna slabiciune, frica, tentatii si am fost dusi incet spre nepasare, necunoastere... Si daca am vrea sa ne intoarcem inapoi, vom reusi, dar va trebui sa calcam pe aceeasi pasi uitati de vant care au ramas in urma noastra si care ne-au vegheat calatoria. Oriunde am ajuns, nu a fost indeajuns de obisnuit ca zilele si noptile traite pana atunci. Nu suntem obisnuiti cu noua schimbare, nu puteam accepta noile reguli si nu putem invinge ceea ce nu se poate invinge. Asa ca ne lasam pierduti de nepasarea secundelor si a vocilor nestinse.

I believe in six impossible things before breakfast.

1. Teoria mea in legatura cu raiul si cu iadul sa fie adevarata.
2. Sa ajung in rai( in cazul in care nr.1 se confirma).
3. Sa calatoresc in spatiu.
4. Sa pot controla vantul.
5. Sa ating infinitul.
6. Sa intalnesc perfectiunea.


Teoria: Raiul e diferit pentru toata lumea. Fiecare are propriul sau rai unde gaseste lucrurile care l-au facut fericit in viata si oamenii care i-au fost alaturi. Iadul e, la fel, diferit pentru toti. Acolo vom gasi cele mai urate cosmaruri si cele mai oribile amintiri.
P.S.: Asta tine doar de imaginatia mea.

Unul si noi!

Nu ca e ceva deosebit sa-i ai aproape pe cei mai buni prieteni in momentele cele mai importante ? Sa stii ca ei sunt acolo si te sustin indiferent de rezultat. Ei sunt acolo, le pasa chiar daca nu-i intereseaza desfasurarea meciului. Caci pana la urma rezultatul final conteaza... Chiar daca e bun, chiar daca e rau, chiar daca se termina egal. Conteaza sustinerea si devotamentul fata de sigla si istorie.

Si noi am dus totul la pana la capat. Si am ramas cu ce a fost mai bun si mai corect. Am ramas cu speranta unor zile mai bune si mai fericite, chiar daca e greu sa depasesti fericirea actuala.

Am pierdut, am castigat, am mers inainte, ne-am oprit, am baut o cafea in localul de amintiri prafuit. Am dansat povestind despre noi. Despre fulgii de nea si mingile sutate aiurea in poarta. Am lasat euforia sa ne cuprinda spiritele obosite si plictisite. Am ras, am fugit spre paradis.

Am schimbat cuvinte si am sters lacrimi. Am incercat sa lasam greselile sa moara in suprematia secundelor. Pentru ca secundele conteaza, nu minutele, nu orele, nu zilele, nu anii. Doar secolele uneori. Cand ajungi la acea batranete care te intinereste, care te impinge catre nisipul asternut peste iarba. Si, niciodata, nu poti obtine 6 puncte din 3. Doar unul.

Unul si noi.

Actiune

Nu e asa ca avem cu totii momente in care ne simtim ca niste...scorpii? Ne aratam adevarata fata sau ne descoperim una noua? Orice am face, ajungem la aceeasi concluzie. Asta e ceea ce ne hraneste sentimentul de dispret si dorinta de putere.

Si suntem in stare sa devenim ceea ce nu ne-am imaginat vreodata. Suntem tot noi, numai ca putin schimbati. Cu mai multe idei, cu mai multe zambete ironice si prefacute.

E o perioada in viata in care cautam doar culorile gri si nu pe cele zambitoare. Si ne simtim nemaipomenit!

Cui ii pasa? Noi traim doar pentru actiune. Actiune!

Tic-Tac

Sunt exact unde vreau sa fiu, cu persoanele speciale alaturi si , cu siguranta, cu zambetul pe buze. Nu pentru ca in curand va mai trece un an din viata mea, ci doar fiindca inca sunt tot aici. Si ce conteaza daca toti s-au facut ca nu mai stiu nimic si ca zilele sunt doar o alta arma de distrugere plutitoare? Cui ii pasa? Mie? Nu!

Si daca tot credem ca ne invartim in acelasi labirint etern, poate ar trebui sa ne gandim si la altceva. Poate la faptul ca zilele sunt scurte, trec repede, injurand si razand neincetat.

Vor trece secunde, ani, zile si cand totul va ajunge la deznodamant vom privi uimiti in trecutul punctului culminant.

Februarie

Februarie. E atat de frig afara, dar totusi atat de cald in noi. In sufletul nostru, chiar daca se ascunde o multime de spatiu gol, inca si-a pastrat caldura zilelor de vara. Nu ne place asa de mult vara cum ne place luna Februarie. Chiar daca uneori stam si ne gandim daca mai are rost sa cautam in melancolia ei, am realizat ca afara inca traieste soarele. Poate nu pentru mult timp, dar pentru suficient incat sa ne faca sa zambim si sa ne ferim ochii de profunzimea sa.

Acum conteaza atat de mult frumusetea sa. E Februarie. Ce cauta el aici? Nu ar fi trebuit sa se ascunda undeva pe la mii de kilometru distanta? Dar el e inca aici...Incalzindu-ne sufletele demult fierbinti.

Lupta

Mi-a luat mult timp sa gasesc un citat care sa ma reprezinte. Poate mult prea mult. Insa, ceea ce nu am realizat e ca stiam cu mult inainte de a-l citi pentru prima data, despre ce este vorba in noi. Despre ce trebuie sa facem, pentru ce trebuie cu adevarat sa luptam. Luptam pentru zambete, pentru un nou rasarit de soare, pentru fiecare picatura de ploaie, pentru ceea ce iubim cu adevarat.

Nu e o adevarata lupta daca in spatele ei nu sa ascunde nesfarsita dragoste.

Nu lupti decat pentru ceea ce iubesti.

Cretinismul

Astazi, meditand asupra universului si asupra rautatii care ne inconjoara am ajuns la concluzia ca orice am face nu vom putea scapa niciodata de cretinismul inimaginabil de complicat.

Si cum cretinismul are nenumarate feluri am realizat ca acest mai mult ca defect va duce la nemurirea sufletului. Si atunci se va crea Iadul pe pamant. Si ce vom face? Vom recunoaste ca noi suntem creatorii lui si vom spune cu resemnare ca noi am murit de mult, iar acum suntem doar o amintire nefericita.

Dar pana atunci nu trebuie decat sa spunem cu tristete ca cretinismul ne va infunda gandurile si sa traim intens tot ce a mai ramas din acest imperfect paradis.

Autograf

Din moment ce mergem pe aceeasi carare, e inevitabil ca la un moment sa luam cotitura gresita si sa ne pierdem in umbra. Poate ca doar lumina soarelui si a sperantei ne va duce din nou pe drumul prea putin infinit. Chiar daca vor trece ani, decenii, secole tot ne vom reintalni si vom gasi fericirea imperfecta de alta data. Si vom lacrima, din nou, chiar daca ar trebui sa radem neincetat. Si vom spune ca nu ne pasa, ca suntem din nou aici. Nu va mai fi la fel ca la inceput, sau ca la sfarsit, pentru ca ne-am schimbat, ne-am uitat, ne-am ingropat in amintiri. Dar pana la urma vom bea din esenta vietii si vom manca din cuvintele uzate si vom rade. Pana la urma doar atat ne-a mai ramas din aminitiri...un Autograf.

Limitat de infinit

Si cum ne lipim zi de zi de detalii neinsemnate e mai greu sa constientizam unde ne aflam defapt. E greu sa credem ca putem mai mult, chiar daca stim ca infinitul are si el limitele lui. Poate ca pare absurd, dar e adevarat. Iar adevarul nu e intotdeauna prea placut.

Si cum incercam sa ne scufundam in infinit, nu intalnim decat obstacole marunte si neinteresant de dificile. Atunci, nu putem sa continuam sa ne luptam cu barierele de otel in cautarea liniei finale. Poate e mai bine asa. Sa nu fim pesimisti sau optimisti sau zambitori.

Infinitul e mai real decat perfectiunea. Adica e real...pana la un anumit punct.Punct?

Pestilor

Ma rog de imparatul pestilor

Sa-mi trimita un rechin de treaba

Sa-mi taie calea.

Nemurirea cat dureaza?

De obicei ma ascund in cuvinte si astept ca necunoscutul sa vina si sa imi bantuie sufletul. Sa ma faca sa ascund ce nu stiu si sa adun emotii. Sa imi spune ca nu vreau nimic, dar ca stiu ce imi doresc. Sa fug si sa vad cum florile de cerneala canta despre nemurire. Despre nemurirea lor, si a noastra. Caci noi nu murim. Noi traim pe veci. Pe veci pana plecam de pe acest viu pamant si intram in cel mort.

Nu stiu unde ma duc, dar stiu ca voi ajunge acolo. Voi crea, voi rade si voi spune ca nu-mi pasa. Cat traim trebuie sa fim nepasatori fata de calitati. Trebuie sa vedem unde ajungem fara ei. Ei care ne injura laudandu-ne. Ei - nu le pasa.

Si cand intr-un final ne vom opri, vom revedea momentele si vom zice: da...ce frumos a fost!

Creatia

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

ca or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

( Nichita Stanescu - Emoţie de toamnă )

...pentru ca pana la urma creatia va ramane pe veci o evadare din banalul de zi cu zi si o retragere in infinitul aproape perfect.

2010 si...atat

Si uite ca am ajuns in 2010 cu mult bine si cu muuuulta fericire.

Acum, nu ne ramane decat sa speram ca timpul ce va veni va fi mai bun si mai intelegator cu noi.

Si daca de abia acum am reusit sa ne trezim din ceata sarbatorilor, hai sa spunem Un an nou fericit! pentru cei din jurul nostru!