Si undeva...

Si undeva, printre cuvinte

Ne-ascundem uneori,

Fugind secundele-nainte

Invaluindu-ne-n culori.

Incercam sa depasim fiecare secunda din viata, ascunzandu-ne in nepasare, dorind mereu sa aratam doar partea puternica si vesnica din noi. Tratam cu ironie fiecare cuvant adresat oamenilor din jurul nostru. Pentru ca in acel moment ei sunt doar oameni; nu prieteni, nu familie. Lasam frustrarea sa iasa din noi, tratand dreptatea cu negativism.

Si, uneori, incercam sa fim ceea ce nu suntem. Incercam sa fim mai tineri, mai inteligenti, mai rezistenti. Si ne agatam de orice lucruri marunte, pe care le intalnim, ca sa parem asa. Uneori exageram, uneori eforturile noastre sunt aproape invizibile, dar intr-un final realizam unde ne aflam defapt. La granita dintre probabilitate si posibilitate; violenta si intensitate; adevar si credinta.

Si cand credem ca nu se poate mai rau, totul se termina cu bine. Sau chestia asta e doar in povesti? E viata noastra de zi cu zi o poveste? NU!

Nimic nu mai e poveste. A murit totul, demult, cand au murit si sufletele noastre.