Si ploaia...

Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie...


E frumos cand ploua , insa nu e atat de frumos pe cat vrea sa para.Acesti mici, inofensivi picuri ne pot atinge, ne pot uda , ne pot chiar si lovi.Lovitura unei picaturi de ploaie nu pare chiar atat de dureroasa.Fizic dureroasa.Dar oare in interiorul nostru ce inseamna o pierduta picatura de ploaie?Fericire, tristete, speranta, dezamagire?

Fericirea, de obicei, nu se exprima prin lacrimi.Nu de multe ori.Putem compara o lacrima cu o picatura de ploaie , nu? Par a fi la fel.Poate sunt.Poate chiar sunt la fel, dar poate nu.Fericirea e mai mult un zambet.Un zambet placut, frumos, primitor.

Tristetea nu e ca fericire, e altfel.E mai urata. Da. Mai urata.Mai greu de depasit, dar si mai greu de gasit.Daca fericrea o putem gasi in fiecare rasarit de soare , tristetea intr-un apus ploios nu se afla mereu. Unde se ascunde aceasta tristete?

Nu stiu. Nici macar nu ma intereseaza.

Speranta e ca si o stea pe cer.O vezi, crezi in ea, dar nu stii daca inca mai e acolo.Insa, o poti gasi in lacrimi, in ploaie, in orice lucru marunt pe care il gasim in jurul nostru.

Dezamagirea e putin mai ciudata.Nu e deloc placuta, insa o gasim peste tot, chiar daca nu o cautam.O intalnim in oameni, in cuvintele si gandurile lor.

Si daca ploaia ascunde atatea sentimente atat de diferite, dar totusi atat de la fel, ce nu ascunde ea oare?