I believe in six impossible things before breakfast.

1. Teoria mea in legatura cu raiul si cu iadul sa fie adevarata.
2. Sa ajung in rai( in cazul in care nr.1 se confirma).
3. Sa calatoresc in spatiu.
4. Sa pot controla vantul.
5. Sa ating infinitul.
6. Sa intalnesc perfectiunea.


Teoria: Raiul e diferit pentru toata lumea. Fiecare are propriul sau rai unde gaseste lucrurile care l-au facut fericit in viata si oamenii care i-au fost alaturi. Iadul e, la fel, diferit pentru toti. Acolo vom gasi cele mai urate cosmaruri si cele mai oribile amintiri.
P.S.: Asta tine doar de imaginatia mea.

Unul si noi!

Nu ca e ceva deosebit sa-i ai aproape pe cei mai buni prieteni in momentele cele mai importante ? Sa stii ca ei sunt acolo si te sustin indiferent de rezultat. Ei sunt acolo, le pasa chiar daca nu-i intereseaza desfasurarea meciului. Caci pana la urma rezultatul final conteaza... Chiar daca e bun, chiar daca e rau, chiar daca se termina egal. Conteaza sustinerea si devotamentul fata de sigla si istorie.

Si noi am dus totul la pana la capat. Si am ramas cu ce a fost mai bun si mai corect. Am ramas cu speranta unor zile mai bune si mai fericite, chiar daca e greu sa depasesti fericirea actuala.

Am pierdut, am castigat, am mers inainte, ne-am oprit, am baut o cafea in localul de amintiri prafuit. Am dansat povestind despre noi. Despre fulgii de nea si mingile sutate aiurea in poarta. Am lasat euforia sa ne cuprinda spiritele obosite si plictisite. Am ras, am fugit spre paradis.

Am schimbat cuvinte si am sters lacrimi. Am incercat sa lasam greselile sa moara in suprematia secundelor. Pentru ca secundele conteaza, nu minutele, nu orele, nu zilele, nu anii. Doar secolele uneori. Cand ajungi la acea batranete care te intinereste, care te impinge catre nisipul asternut peste iarba. Si, niciodata, nu poti obtine 6 puncte din 3. Doar unul.

Unul si noi.

Actiune

Nu e asa ca avem cu totii momente in care ne simtim ca niste...scorpii? Ne aratam adevarata fata sau ne descoperim una noua? Orice am face, ajungem la aceeasi concluzie. Asta e ceea ce ne hraneste sentimentul de dispret si dorinta de putere.

Si suntem in stare sa devenim ceea ce nu ne-am imaginat vreodata. Suntem tot noi, numai ca putin schimbati. Cu mai multe idei, cu mai multe zambete ironice si prefacute.

E o perioada in viata in care cautam doar culorile gri si nu pe cele zambitoare. Si ne simtim nemaipomenit!

Cui ii pasa? Noi traim doar pentru actiune. Actiune!

Tic-Tac

Sunt exact unde vreau sa fiu, cu persoanele speciale alaturi si , cu siguranta, cu zambetul pe buze. Nu pentru ca in curand va mai trece un an din viata mea, ci doar fiindca inca sunt tot aici. Si ce conteaza daca toti s-au facut ca nu mai stiu nimic si ca zilele sunt doar o alta arma de distrugere plutitoare? Cui ii pasa? Mie? Nu!

Si daca tot credem ca ne invartim in acelasi labirint etern, poate ar trebui sa ne gandim si la altceva. Poate la faptul ca zilele sunt scurte, trec repede, injurand si razand neincetat.

Vor trece secunde, ani, zile si cand totul va ajunge la deznodamant vom privi uimiti in trecutul punctului culminant.

Februarie

Februarie. E atat de frig afara, dar totusi atat de cald in noi. In sufletul nostru, chiar daca se ascunde o multime de spatiu gol, inca si-a pastrat caldura zilelor de vara. Nu ne place asa de mult vara cum ne place luna Februarie. Chiar daca uneori stam si ne gandim daca mai are rost sa cautam in melancolia ei, am realizat ca afara inca traieste soarele. Poate nu pentru mult timp, dar pentru suficient incat sa ne faca sa zambim si sa ne ferim ochii de profunzimea sa.

Acum conteaza atat de mult frumusetea sa. E Februarie. Ce cauta el aici? Nu ar fi trebuit sa se ascunda undeva pe la mii de kilometru distanta? Dar el e inca aici...Incalzindu-ne sufletele demult fierbinti.

Lupta

Mi-a luat mult timp sa gasesc un citat care sa ma reprezinte. Poate mult prea mult. Insa, ceea ce nu am realizat e ca stiam cu mult inainte de a-l citi pentru prima data, despre ce este vorba in noi. Despre ce trebuie sa facem, pentru ce trebuie cu adevarat sa luptam. Luptam pentru zambete, pentru un nou rasarit de soare, pentru fiecare picatura de ploaie, pentru ceea ce iubim cu adevarat.

Nu e o adevarata lupta daca in spatele ei nu sa ascunde nesfarsita dragoste.

Nu lupti decat pentru ceea ce iubesti.

Cretinismul

Astazi, meditand asupra universului si asupra rautatii care ne inconjoara am ajuns la concluzia ca orice am face nu vom putea scapa niciodata de cretinismul inimaginabil de complicat.

Si cum cretinismul are nenumarate feluri am realizat ca acest mai mult ca defect va duce la nemurirea sufletului. Si atunci se va crea Iadul pe pamant. Si ce vom face? Vom recunoaste ca noi suntem creatorii lui si vom spune cu resemnare ca noi am murit de mult, iar acum suntem doar o amintire nefericita.

Dar pana atunci nu trebuie decat sa spunem cu tristete ca cretinismul ne va infunda gandurile si sa traim intens tot ce a mai ramas din acest imperfect paradis.

Autograf

Din moment ce mergem pe aceeasi carare, e inevitabil ca la un moment sa luam cotitura gresita si sa ne pierdem in umbra. Poate ca doar lumina soarelui si a sperantei ne va duce din nou pe drumul prea putin infinit. Chiar daca vor trece ani, decenii, secole tot ne vom reintalni si vom gasi fericirea imperfecta de alta data. Si vom lacrima, din nou, chiar daca ar trebui sa radem neincetat. Si vom spune ca nu ne pasa, ca suntem din nou aici. Nu va mai fi la fel ca la inceput, sau ca la sfarsit, pentru ca ne-am schimbat, ne-am uitat, ne-am ingropat in amintiri. Dar pana la urma vom bea din esenta vietii si vom manca din cuvintele uzate si vom rade. Pana la urma doar atat ne-a mai ramas din aminitiri...un Autograf.

Limitat de infinit

Si cum ne lipim zi de zi de detalii neinsemnate e mai greu sa constientizam unde ne aflam defapt. E greu sa credem ca putem mai mult, chiar daca stim ca infinitul are si el limitele lui. Poate ca pare absurd, dar e adevarat. Iar adevarul nu e intotdeauna prea placut.

Si cum incercam sa ne scufundam in infinit, nu intalnim decat obstacole marunte si neinteresant de dificile. Atunci, nu putem sa continuam sa ne luptam cu barierele de otel in cautarea liniei finale. Poate e mai bine asa. Sa nu fim pesimisti sau optimisti sau zambitori.

Infinitul e mai real decat perfectiunea. Adica e real...pana la un anumit punct.Punct?

Pestilor

Ma rog de imparatul pestilor

Sa-mi trimita un rechin de treaba

Sa-mi taie calea.

Nemurirea cat dureaza?

De obicei ma ascund in cuvinte si astept ca necunoscutul sa vina si sa imi bantuie sufletul. Sa ma faca sa ascund ce nu stiu si sa adun emotii. Sa imi spune ca nu vreau nimic, dar ca stiu ce imi doresc. Sa fug si sa vad cum florile de cerneala canta despre nemurire. Despre nemurirea lor, si a noastra. Caci noi nu murim. Noi traim pe veci. Pe veci pana plecam de pe acest viu pamant si intram in cel mort.

Nu stiu unde ma duc, dar stiu ca voi ajunge acolo. Voi crea, voi rade si voi spune ca nu-mi pasa. Cat traim trebuie sa fim nepasatori fata de calitati. Trebuie sa vedem unde ajungem fara ei. Ei care ne injura laudandu-ne. Ei - nu le pasa.

Si cand intr-un final ne vom opri, vom revedea momentele si vom zice: da...ce frumos a fost!