Cretinismul

Astazi, meditand asupra universului si asupra rautatii care ne inconjoara am ajuns la concluzia ca orice am face nu vom putea scapa niciodata de cretinismul inimaginabil de complicat.

Si cum cretinismul are nenumarate feluri am realizat ca acest mai mult ca defect va duce la nemurirea sufletului. Si atunci se va crea Iadul pe pamant. Si ce vom face? Vom recunoaste ca noi suntem creatorii lui si vom spune cu resemnare ca noi am murit de mult, iar acum suntem doar o amintire nefericita.

Dar pana atunci nu trebuie decat sa spunem cu tristete ca cretinismul ne va infunda gandurile si sa traim intens tot ce a mai ramas din acest imperfect paradis.

Autograf

Din moment ce mergem pe aceeasi carare, e inevitabil ca la un moment sa luam cotitura gresita si sa ne pierdem in umbra. Poate ca doar lumina soarelui si a sperantei ne va duce din nou pe drumul prea putin infinit. Chiar daca vor trece ani, decenii, secole tot ne vom reintalni si vom gasi fericirea imperfecta de alta data. Si vom lacrima, din nou, chiar daca ar trebui sa radem neincetat. Si vom spune ca nu ne pasa, ca suntem din nou aici. Nu va mai fi la fel ca la inceput, sau ca la sfarsit, pentru ca ne-am schimbat, ne-am uitat, ne-am ingropat in amintiri. Dar pana la urma vom bea din esenta vietii si vom manca din cuvintele uzate si vom rade. Pana la urma doar atat ne-a mai ramas din aminitiri...un Autograf.

Limitat de infinit

Si cum ne lipim zi de zi de detalii neinsemnate e mai greu sa constientizam unde ne aflam defapt. E greu sa credem ca putem mai mult, chiar daca stim ca infinitul are si el limitele lui. Poate ca pare absurd, dar e adevarat. Iar adevarul nu e intotdeauna prea placut.

Si cum incercam sa ne scufundam in infinit, nu intalnim decat obstacole marunte si neinteresant de dificile. Atunci, nu putem sa continuam sa ne luptam cu barierele de otel in cautarea liniei finale. Poate e mai bine asa. Sa nu fim pesimisti sau optimisti sau zambitori.

Infinitul e mai real decat perfectiunea. Adica e real...pana la un anumit punct.Punct?

Pestilor

Ma rog de imparatul pestilor

Sa-mi trimita un rechin de treaba

Sa-mi taie calea.

Nemurirea cat dureaza?

De obicei ma ascund in cuvinte si astept ca necunoscutul sa vina si sa imi bantuie sufletul. Sa ma faca sa ascund ce nu stiu si sa adun emotii. Sa imi spune ca nu vreau nimic, dar ca stiu ce imi doresc. Sa fug si sa vad cum florile de cerneala canta despre nemurire. Despre nemurirea lor, si a noastra. Caci noi nu murim. Noi traim pe veci. Pe veci pana plecam de pe acest viu pamant si intram in cel mort.

Nu stiu unde ma duc, dar stiu ca voi ajunge acolo. Voi crea, voi rade si voi spune ca nu-mi pasa. Cat traim trebuie sa fim nepasatori fata de calitati. Trebuie sa vedem unde ajungem fara ei. Ei care ne injura laudandu-ne. Ei - nu le pasa.

Si cand intr-un final ne vom opri, vom revedea momentele si vom zice: da...ce frumos a fost!

Creatia

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,

ca or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

( Nichita Stanescu - Emoţie de toamnă )

...pentru ca pana la urma creatia va ramane pe veci o evadare din banalul de zi cu zi si o retragere in infinitul aproape perfect.

2010 si...atat

Si uite ca am ajuns in 2010 cu mult bine si cu muuuulta fericire.

Acum, nu ne ramane decat sa speram ca timpul ce va veni va fi mai bun si mai intelegator cu noi.

Si daca de abia acum am reusit sa ne trezim din ceata sarbatorilor, hai sa spunem Un an nou fericit! pentru cei din jurul nostru!